Despre curaj și demnitate

Îţi sună cunoscut aceste nume;Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa?
Cu siguranţă dacă ai citit cartea Numeri, te-ai întâlnit cu ele şi povestea lor. Nu se prea vorbeşte mult despre ele în zilele noastre, nu am prea auzit predici despre fapte lor, dar mie personal mi se pare o poveste impresionantă.
O poveste despre curaj, despre dorinţa de a duce o viaţă demnă.

Numeri 27;3 “Tatăl nostru a murit în pustie; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au răzvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, şi n-a avut fii.

Trec printr-o dramă. Tatăl lor moare în pustie, iar ele rămân fără nimic. La vremea respectivă, femeile nu aveau un cuvânt de spus, dar aceste femei nu au stat să-şi plângă de milă.

În versetul 2 aflăm; s-au apropiat şi s-au înfăţişat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregii adunări, la uşa cortului întâlnirii.
Ce îmi place la aceste femei de ispravă, că nu au stat tăcute, să sufere ci au ales să lupte pentru viaţa lor. În vremea respectivă, în cultura de atunci femeile aparţineau bărbaţilor.
Aceste cinci femei aleg să-şi schimbe soarta.

Aleg să nu aparţină decât Domnului, de la Domnul aşteaptă rezolvare. În versetul 5, aflăm;Moise a adus pricina lor înaintea Domnului. Ce mult îmi place! Pricina lor, problema lor a fost adusă înaintea Domnului.

“Şi Domnul a zis lui Moise: Fetele lui Ţelofhad au dreptate.”
Domnul apără pricina, când este adusă înaintea Lui. Nu contează dacă eşti femeie sau bărbat, Domnul ne priveşte cu aceeaşi dragoste şi bunăvoinţă.

Cinci femei, sunt în căutarea demnităţii, a unei vieţii mai  bune şi caută soluţia corectă. Merg la Dumnezeu, cu problema lor. Vorbesc despre suferinţa lor şi despre viaţa lor cu Domnul şi primesc răspuns. Aceste femei îşi primesc moştenirea.

Ai o problemă cu care te confrunţi? Nu plânge de unul singur, nu sta trist, du-te înaintea Domnului!

Nu mă tem

Când se lasă înserarea…

Iar ziua-și picură stropii grei

peste umerii mei,

eu nu tem… viața mea este în mâna Ta.

Când se lasă întristarea…

Iar tristețe-și picură stropii grei

peste umerii mei,

eu nu mă tem… viața mea este în mâna Ta.

Când se lasă singurătatea…

Iar tăcerile-și picură stropii grei

peste umerii mei,

eu nu mă tem… viața mea este în mâna Ta.

Iubitul inimii mele

Astăzi vreau să vă prezint pe Domnul meu, pe iubitul inimii mele. M-am gândit mult ce cuvinte să folosesc să-L pot cuprinde, să-L pot descrie în toată splendoarea și frumusetea Lui.

Cuvintele pe care eu le cunosc sunt prea sărace să-L poată cuprinde, prea puține să-L poată descrie. Bucuria pe care o experimentez zilnic în prezența Măreției Sale nu poate fi descrisă  în  cuvinte. Numai inima cunoaște și poate înțelege o astfel de fericire. Numai o inimă plină de dragostea Lui, poate răspunde cu dragoste la dragostea Lui. Iubitul inimii mele, și-a dat viața pentru mine. M-a considerat prețioasă și a plătit un preț de sânge pentru mine.

Cum să nu-L iubesc și să-I ofer inima mea?

Vine, o zi…

Vine o zi, când veselia din viaţa noastră încetează, bucuria și liniştea ne părăsesc. Ritmul vieţii noastre se întrerupe brusc. Se întâmplă ”ceva” și simţim cum siguranţa și pacea se risipesc.
Unde căutăm răspunsuri? Este undeva în lumea asta un loc unde am putea merge pentru un moment de linişte și un răspuns la neliniștile noastre?
Când cerul tace… oamenii ne părăsesc… unde putem găsi alinare?
Când prăpăstii se deschid sub paşii noștrii obosiţi de alergare, unde să găsim adăpost?
Când nu e nimeni să ne țină de mână, să ștergă lacrima durerii ce curge din ochii plini de tristeţe, la cine să ne ducem?

Când vine o astfel de zi… numai Tu, Doamne poți să oprești zbuciumul inimii mele.

Numai de mână cu Tine

De la un capăt al pământului până la celălalt, de la marea cea mare până în înaltul cerului, din cele mai uscate deșerturi până la cei mai reci ghețari, de la prima și până la ultima suflare, Tu Doamne ești cu mine.
Oriunde m-ar purta pașii prin această lume știu că Tu, Doamne ești mereu cu mine, binecuvântările Tale mă ajung în orice loc.
Mâna ta, Domne mă va ajunge, ochiul Tău Doamne mă va veghea și păzi, vocea Ta Doamne mă va striga, urechea Ta Doamne îmi va auzi strigătul chiar de la capătul pământului, din adâncul mărilor și brațul Tău puternic mă va salva.
Numai de mână cu Tine, Doamne știu că sunt în siguranță.

Înnoire

2 Corinteni 4:16 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinauntru se înnoieşte din zi în zi.

Oboseala… e un cuvânt des întâlnit. Multe lucruri importante rămân nerezolvate, nefăcute din cauza oboselii. Oamenii sunt tot mai obosiţi şi tot mai trişti.
Ca şi copii ai lui Dumnezeu, noi trebuie să fim atenţi la felul nostru de a trăi. Chiar dacă oboseala ne ajunge, noi nu trebuie să cădem de oboseală să nu stăm apaţici, trişti.

Cunoscând promisiunile lui Dumnezeu, noi trebuie să ne înviorăm zilnic din Cuvânt iar duhul nostru să fie mereu înviorat.
În viaţa noastră trebuie să se vadă prospeţime, curaj şi credinţă.

Doamne, te rog ajută-mă să pun în practică această învăţătură, să nu cad de oboseală ci să privesc înspre Tine, care mă înviorezi şi îmi dai putere. Chiar şi atunci când trupul meu obosit, plin de răni ar vrea să cadă de oboseală, învată-mă să mă odihnesc în braţul Tău puternic.
Când mintea mea plină de griji, frământări dă semne de oboseală, învaţă-mă să vin înaintea Ta, să vorbesc cu Tine despre toate fricile şi durerile mele, să capăt inviorare.

Te-am întâlnit!

Cu ochii pironiți în pământ, cu mersul greoi, căutam drumul înspre Tine. Mergeam de atâta timp, pe calea veche, bătătorită încât nu am realizat că tot ce fac este greşit. Te căutam în locuri, unde Tu, nu te opreşti niciodată și mă supăram că nu te găsesc.
Foloseam aceleaşi rugăciuni reci și aşteptam răspunsuri care întârziau să vină.
Viaţa mea se învârtea în jurul amăgirii, neîmplinirii și a durerii.

Dar a venit o zi… când Tu, m-ai găsit. A venit o zi, când ne-am întâlnit față în față… de atunci viața mea s-a schimbat.
Am învățat ce înseamnă dragostea, purtarea de grijă și o viaţă de biruință

Amărăciunea

Evrei 12;15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.

Am citit acest verset dimineaţă și am încercat să văd dacă pe parcursul unei zile, pot să-l aplic în viaţa mea.
Este foarte adevărat că de câte ori mă uitam în jurul meu, găseam motive de amărăciune. Peste tot vedeam fețe triste, nemulțumiri. Am încercat să nu mă las prinsă în acest cerc al amărăciunii, dar trebuie să recunosc că singură nu pot. Am nevoie de credinţă, de putere, pentru ca inima mea să nu fie atinsă de tot ce încearcă să-mi distragă atenția. Am nevoie de ordine în viața mea, începând cu ce ascult, unde merg, ce permit să îmi atingă inima.
Doar atunci când rămân ancorată în Dumnezeu, pot să nu mă tulbur, să nu mă intristez.
Dumnezeu nu poate depozita binecuvântările Sale, nu poate turna lucruri de care am nevoie dacă inima mea este întinată.
Doamne, ajută-mă să înțeleg cât de importat este să-mi păstrez inima curată și să pot ajunge și eu să spun ”Filipeni 4;13 Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

Dragostea frățească

Romani 12:10 Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.

Cât de diferit este acest verset, de tot ce se întâmplă astăzi!
Lumea în care trăim, ne învaţă, că noi suntem cei mai importanţi. Noi trebuie să fim pe primul loc. Trebuie să căutăm onoare, recunoaştere din partea celorlalţi indiferent prin ce metode.

Dacă ne-am întoarce la acest verset, lumea în care trăim ar arăta diferit!
În locul în care suntem, să aplicăm acest principiu şi vom vedea cum totul se schimbă. Să ne gândim la Mântuitorul nostru, cum a pus în practică toate aceste lucruri. Iisus, era preocupat în fiecare zi de bolnavi, de cei în suferinţă, de cei fără ajutor, de cei flămânzi spiritual. A spălat picioarele ucenicilor. Nu a căutat folosul Lui.

Să învăţăm astăzi din acest verset, cât de importantă este dragostea frăţească, dragostea de oameni.
Să cerem Domnului putere şi înţelepciune, să fim oameni plini de dragoste, compasiune, milă şi dorinţă de a pune în practică principiile biblice.

Răbdarea

Luca 21:19 Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.

Răbdarea este necesară în viaţa de credinţă. Este nevoie de răbdare până la capăt, dacă vrem să primim răspunsuri la întrebări, dacă vrem să vedem miracolul în viaţa noastră. Mulţi îşi pierd prea repede răbdarea, nu vor să-şi ia timp să aştepte binecuvântările promise de Dumnezeu.

Să nu uităm că Domnul, este un Dumnezeu al legământului şi vrea să vadă câtă răbdare, disponibilitate avem pentru El. Domnul vrea să vadă dacă inima noastră este întreagă pentru El. Dacă suntem gata să răbdăm, să aşteptăm. Dacă avem credinţă. Dacă credem cuvântul Lui. Dumnezeu vrea să vadă credinţa noastră în acţiune.

Singurul mod prin care putem face toate acestea este răbdarea. Să nu renunţăm când încercarea vine peste noi, când furtunile vieţii lovesc cu furie. Răbdarea se învaţă, ne ajută să creştem în credinţă.

Fie ca din această zi, să învăţăm cât de importantă este răbdarea!